Fiecare întâlnire cu studenții, absolvenții și cei care formează comunitatea DCC creează o energie specială. Așa a fost și la meetup-ul din 11 octombrie.

Am petrecut o seară înconjurați de oameni frumoși, conectați de design, așa că avem nevoie de încă o săptămână ca să ne temperăm entuziasmul, să facem o selecție de poze și să ne trecem impresiile pe hârtie.

Hai să-ți povestim și arătăm mai multe.

La meetup-ul găzduit de Artcor au venit peste 100 de persoane, iar seara a început cu un welcome călduros din partea mentorilor școlii.

A urmat prezentarea Membership Cardului – o oportunitate unică lansată de DCC School. Cardul le oferă absolvenților Școlii și clienților acestora reduceri exclusive în showroom-urile partenerilor noștri (AB+Partners, Smartlight, VeroCeramica, MoonLight, AmattoKitchen, Free Design, SunYard), care au fost prezenți la eveniment și și-au exprimat prin discursuri deschiderea de a colabora cu aceștia.

Așa cum le stă în fire, studenții DCC School au venit bine pregătiți, așa că sesiunea de întrebări și răspunsuri a fost dinamică și interesantă. Toți curioșii au primit răspunsuri și sfaturi utile de la cei 6 mentori ai școlii.

Și absolvenții și-au avut momentul lor de glorie. Promoțiile edițiilor XXI, XXII, XXIII și XXIV ale cursului Advanced și-au luat diplomele în atenția și aplauzele întregii comunități DCC.

Seara a continuat pe un ton mai relaxat cu câteva ore bune de networking în care participanții au discutat, au împărtășit impresii, noutăți și au savurat revederea cu foștii colegi și profesori.

Nimeni nu a plecat acasă cu mâinile goale: fiecare s-a ales cu un pachețel-surpriză cu vouchere de la parteneri.

Prin proiectele sale, DCC School îi aduce laolaltă pe toți cei pasionați de design, creează oportunități de vizibilitate și este o rampă de lansare pentru talentele designului autohton.

Reconnecting DCC Community a fost primul pas în traseul pe care îl plănuim pentru evenimente de acest fel, o ediție pilot, așa că ne-ar plăcea să te știm și în continuare alături de noi.

Până data viitoare.

Cosul tau

Niciun produs în coș.