Faceți loc, apar noi actori pe scena designului de interior!

Studenții cursurilor Advanced XV și XVI și-au primit diplomele și au devenit specialiști cu acte în regulă. Așa cum i-am obișnuit, ceremonia de decernare a diplomelor a avut loc într-un cerc restrâns și într-o atmosferă prietenoasă.

La eveniment le-au fost alături cei care, nu doar i-au inițiat în meseria de designer interior, ci și le-au deschis secretele acesteia: profesorii Marina Gondiu și Andrei Lungu. Nelipsit a fost, bineînțeles, fondatorul DCC School, Alexandrin Buraga. Mentorii au dat tinerilor designeri ultimele îndrumări, dar și felicitările de rigoare.

La o ultimă întâlnire, dascălii și discipolii au trecut în revistă succesele pe care l-au obținut și emoțiile pozitive pe care le-au trăit împreună. Seara le-a adus, inevitabil, amintiri despre cum au fost începuturile, obstacolele cu care s-au ciocnit și provocările pe care le-au acceptat. Așa cum se obișnuiește într-o atmosferă amicală, ei au discutat despre oportunitățile care îi așteaptă, despre încrederea în forțele proprii, dar și despre recunoștința pe care studenții o manifestă față de profesorii școlii.

Pe final, cu diplomele în mână și înarmați cu entuziasm, tinerii designeri s-au declarat pregătiți să realizeze proiecte creative prin care să cucerească publicul autohton și nu doar.
Noi le dorim succes și sperăm să ne auzim doar de bine și frumos!

Cosul tau

Niciun produs în coș.