La fel ca în multe alte lucrări ale celebrului artist, aici există mult simbolism și multe mesaje ascunse. Recent, a fost finalizată restaurarea legendarei „Cina cea de Taină” iar cu această ocazie au fost dezvăluite noi secrete. Leonardo da Vinci este considerat una dintre cele mai misterioase personalități din istoria artelor plastice. Unii consideră că artistul este un sfânt și îi scriu ode de laudă, în timp ce alții îl consideră un hulitor care și-a vândut sufletul diavolului. Cu toate acestea, nimeni nu se îndoiește de geniul marelui italian.
Istoria creării și alte detalii neobișnuite despre pictură
Greu de crezut, dar tabloul monumental „Cina cea de Taină” a fost realizat în 1495 la ordinul Ducelui de Milano, Ludovico Sforza. În ciuda faptului că ducele era faimos pentru comportamentul său destrăbălat, soția sa Beatrice era foarte modestă și evlavioasă, lucru pentru care ducele o respecta foarte mult și o venera.
Dar, din păcate, adevărata putere a iubirii sale a apărut abia atunci când soția sa a murit brusc. Întristarea ducelui a fost atât de mare încât nu a ieșit din camera sa timp de 15 zile, iar când a ieșit, primul lucru pe care făcut a fost să comande pictura pe care soția lui o ceruse cândva.
Artistul și-a încheiat creația în anul 1498. Dimensiunea acesteia era de 880 pe 460 de centimetri, iar cel mai bun unghi de a o privi este de la 9 metri depărtare, dacă vă ridicați 3,5 metri în sus. Artistul a folosit tehnica în tempera cu emulsie de ou care, ulterior, l-a costat prea mult – pânza începea să se distrugă la doar 20 de ani de la creare.
Fiind una dintre cele mai legendare picturi din lume, „casa” ei permanentă este o mănăstire din Milano. Iar deplasarea ei în alte zone ale lumii ar fi o chestiune cel puţin dificilă. Leonardo da Vinci a pictat această operă de factură religioasă direct pe peretele principal al sălii de mese din mănăstirea Santa Maria delle Grazie în perioada 1495-1498.
Deşi a fost pictată pe un perete, nu este o frescă
Frescele sunt pictate pe ipsos ud. Însă Leonardo da Vinci a renunţat la acea tehnică tradiţională din mai multe motive. Mai întâi, dorea să obţină o luminozitate crescută în raport cu aceea permisă de metoda frescelor. Însă cea mai mare problemă a frescelor – aşa cum considera Da Vinci – consta în faptul că îl obligau pe pictor să se grăbească pentru a-şi termina opera înainte ca ipsosul să se usuce.
Renovările au eliminat o porţiune din „Cina cea de Taină”
În 1652, o uşă a fost adăugată în holul care duce spre sala în care se află pictura. Construirea ei a dus la eliminarea părţii de jos din centrul picturii – inclusiv a zonei în care erau pictate picioarele lui Isus.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ca rezultat al unui atac la clădirea bisericii, aproape totul a fost distrus, cu excepția peretelui pe care este reprezentată pictura.
Cel mai dificil de pictat au fost personajele lui Isus și Iuda. Chiar de la început, artistul planifica să le facă întruchiparea binelui și respectiv a răului, de aceea foarte mult timp nu reușea să identifice oamenii care să-i servească drept modele pentru creația sa.
Odată, în timp ce era într-o biserică, a văzut un tânăr care cânta în cor și atât de spiritualizat și curat, încât nu exista niciun dubiu: iată întruchiparea lui Isus pentru Cina cea de Taină.
Prototipul pentru ultimul personaj pe care artistul încă nu-l găsea era Iuda. Da Vinci a rătăcit pe străzile înguste din Italia, ore și zile întregi, căutând modelul potrivit. A vizitat și toate închisorile din Milano în căutarea omului cu cel mai potrivit chip pentru acel personaj. După 3 ani artistul a găsit în sfârșit ceea ce căuta: a văzut în șanț un bețiv, care de mult timp era la marginea societății.
Artistul a ordonat ca acesta să fie adus în atelierul său. După ce imaginea lui Iuda a fost finalizată, bărbatul a mers la tablou și a recunoscut că l-a văzut deja undeva. La mirarea lui da Vinci acesta a răspuns că acum trei ani era altă persoană, complet diferită – cânta chiar și în corul bisericii și ducea o viață corectă. Iar în acea perioadă un artist l-a abordat cu o propunere să fie model pentru a-l picta pe Isus.
Astfel, conform istoricilor, aceeași persoană a pozat pentru ambele personaje, în diferite perioade ale vieții sale. Aceasta este o metaforă despre ideea că binele și răul merg mână în mână și între ele este o linie foarte fină.
Maria Magdalena – personajul cel mai controversat
Există ideea că de partea dreaptă a lui Isus Hristos nu stă nici pe departe un bărbat, dar Maria Magdalena. Da Vinci sugerează prin poziția ei că era soția lui Isus. Litera M. este formată din siluetele Mariei Magdalena și ale lui Isus, ceea ce în mod cert, înseamnă cuvântul matrimonio (căsătorie).
În perioada când picta „Cina cea de Taină”, Leonardo studia foarte mult despre forțele motorii. Depășindu-și epoca, el a demonstrat că nu există un motor veșnic și că fiecare mișcare trebuie să aibă o origine. În acest context, el explica că Hristos este începutul a toateși că El este „motorul” unei noi vieți. De aceea, în tablou toate liniile care de perspectivă le-a marcat spre fața Lui.
Da Vinci şi-a inventat propria tehnică, folosind vopsele de tip tempera, aplicate pe piatră.
Artistul a capitonat zidul din acea mănăstire cu un material despre care spera că va absorbi vopselurile tempera şi va proteja pictura împotriva umezelii. Deşi pictura în sine a fost apreciată în epocă, experimentul tempera-pe-piatră al lui Da Vinci a fost un eşec. Până la începutul secolului al XVI-lea, pictura începuse să se exfolieze şi să se degradeze. Apoi, la 50 de ani după finalizarea ei, „Cina cea de Taină” era o ruină în comparaţie cu perioada sa de glorie. Primele tentative de restaurare i-au făcut şi mai mult rău.
Timp de 5 secole, pictura a fost supusă la 8 restaurări, de aceea au fost aplicate foarte multe straturi de vopsea, care au schimonosit considerabil originalul. Din original s-au pierdut jumătate din culori. Ultima restaurare a fost făcută cu ajutorul tehnologiilor moderne și a durat peste 21 de ani.
A fost descifrată Melodia Cinei cea de Taină
Mai mulţi muzicieni au presupus că adevăratul mesaj ascuns în „Cina cea de Taină” ar fi de fapt o coloană sonoră acompaniatoare. Dacă am descifra reprezentările grafice și le-am aplica pe un portativ, nu obținem nimic altceva decât o linie melodică. În 2007, muzicianul italian Giovanni Maria Pala a creat un cântec sumbru cu durata de 40 de secunde folosind note muzicale despre care se presupune că ar fi codificate în celebra pictură realizată de Da Vinci.
Conform picturii – sfârșitul lumii va fi în anul 4006
După trei ani, o cercetătoare de la Vatican, Sabrina Sforza Galitzia a interpretat semnalele „matematice şi astrologice” din pictură într-un mesaj ce ar proveni chiar de la Da Vinci şi care ar vorbi despre sfârşitul lumii. Ea afirmă că pictura „Cina cea de Taină” prezice un potop apocaliptic, care va acoperi pământul între 21 martie 4006 şi 1 noiembrie 4006.
Pentru a merge să vedeți pictura trebuie să faceţi rezervări în avans
Deşi reprezintă unul dintre siturile culturale care nu trebuie să fie ratate în timpul unei vizite în Italia, mănăstirea în care se află pictura nu a fost construită pentru a primi grupuri numeroase de turişti. Doar 20-25 de persoane au dreptul de a intra în mănăstire în acelaşi timp, în cadrul unor vizite de 15 minute. Dar accesul este limitat și din cauza prafului pe care îl aduc turiștii și efectului negativ pe care-l are asupra picturii.
Turiştilor care doresc să vadă „Cina cea de Taină” li se recomandă să îşi facă rezervări cu cel puţin două luni în avans. De asemenea, vizitatorii trebuie să fie îmbrăcaţi adecvat, altfel riscă să nu li se permită accesul în mănăstire.
De-a lungul secolelor, zidul mănăstirii din Milano, unde se află tabloul original a suferit multe intervenții, dar capodopera este încă acolo și rămâne în continuare cea mai misterioasă operă de artă din toate timpurile.
