Afacerea în designul de interior. Când o lansezi și cum o faci să meargă?
Vorbim azi despre afacerea în care te implici mai mult decât financiar, la care ții pentru că-i produsul talentului și muncii tale, și nu despre cazul când ai cumpărat ceva gata făcut.
Pornim așadar de la premisa că tu însuți ești un designer de interior și vrei să te impui pe piață și să ai un venit bun din asta.
Ai deci, din start, cel puțin niște priceperi tehnice, cunoști meseria de designer. Bun.
Acuma:
- Ai ceva nou de adus pe piață?
Pune-ți numaidecât întrebarea asta înainte de a investi bani, timp și efort în ceva ce e, totuși, o muncă practicată de tot mai mulți în ultimii ani.
Știi ceva ce nu știu alții? Poți ceva ce nu pot alții? Ai idei pe care nu le au alții?
Dacă răspunsul la cele de mai sus e „nu”, atunci ești de acord să te bagi conștient într-un bazin deja populat, făcând același lucru ca și alții? Dacă da, atunci prin ce te vei remarca? De ce ar apela lumea la tine și nu la cineva pe care îl cunoaște deja?
- Ai nevoie de originalitate.
Indiferent dacă aduci sau nu ceva nou pe piață ca specialist, ai nevoie de un nume, o imagine și o abordare originală, precum și de o strategie bună de promovare.
- Te descurci singur?
Dacă nu te pricepi la marketing și comunicare, atunci s-ar putea să ai nevoie de cineva alături, pe care fie îl plătești, lucru pentru care trebuie bani, fie îl iei alături ca partener cu care urmează apoi să împarți venitul. Ești ok cu asta?
- Vei lucra mult.
Ai nevoie de un portofoliu în baza căruia să-ți revendici meritele și prețul.
La început probabil vei lucra pe bani mai puțini, poate chiar semi-gratuit.
Ce-i drept, cu toată nevoia de portofoliu și experiență, niciodată nu lucra în pierdere. Evaluează costurile și consumul de resurse și ai grijă să nu pierzi mai mult în ansamblu decât câștigi. În rest, lucrează de să-ți sfârâie tastele.
- Ești sigur că e ceea ce-ți dorești?
Dat fiind că vei lucra mult – lucru inevitabil dacă vrei să iasă ceva de calitate –, ești convins că designul e ceea ce-ți dorești? Ăsta e drumul tău? Îți va lua și timp și alt gen de resurse. Sigur vrei asta?
- Alege-ți locul pe piață.
Ai decis deci că asta vrei să faci, foarte bine, felicitări, acum trebuie să știi spre ce țintești, cât mai exact.
Ce tip de antreprenor vei fi? Ce prețuri vei avea? Cărui segment de piață te adresezi? Ce așteptări ai de la potențialii clienți? Ce îi unește pe toți clienții tăi?
- Evaluează-ți pașii.
Pentru ca să-ți poți calibra cum se cuvine optimismul, pesimismul și speranțele, e nevoie să ai răspunsuri la următoarele întrebări:
— Ce formalități trebuie îndeplinite, din punct de vedere juridic?
— Cât timp și câți bani iau formalitățile?
— Care ar fi obstacolele de ordin juridic?
— Când ai putea începe să obții profit din afacere?
— Care sunt perspectivele de creștere și cum le incluzi într-un plan concret?
În cunoștință de cauză, ești mai aproape să te definești mai exact și să-ți evaluezi șansele.
Pentru a fi încă mai aproape de lumea afacerilor din designul de interior, înscrie-te acum la cursul Advanced PRO, și ajungi să discuți cu profesioniști din domeniu, intrând în contact direct cu experiența lor.