Isamu Noguchi este considerat unul dintre cei mai importanți artiști plastici ai secolului XX. Cu toate acestea își definea munca sa ca “a da sens și ordine unui spațiu”. Noguchi a lucrat cu diferite tipuri de piatră, metal, argilă, hârtie din orez, lemn, dar nu se identifica cu nici una din aceste direcții. De aceea sculptorii îl văd pe Isama Noguchi ca un sculptor, designerii ca designer, designerii landscape ca designer de landscape, iar urbaniștii ca proiectant, care ar fi putut să aibă o influență mai mare asupra mediului urban, dacă contemporanii ar acordat mai multă atenție ideilor sale.
Isamu Noguchi a fost rezultatul scurtei povești de dragoste dintre poetul, scriitorul și eseistul japonez Yone Noguchi și editoarea sa, scriitoarea americană Léonie Gilmour. La puțină vreme după nașterea micuțului părinții săi s-au despărțit. Léonie s-a stabilit la Yokohama, unde exista o comunitate anglofonă destul de numeroasă și influentă. Un amănunt interesant al biografiei viitorului artist de renume e acela că a conceput chiar el grădina casei lor din Yokohama, descoperindu-şi foarte de timpuriu talentul de peisagist. Mai mult, Isamu a ucenicit la un tâmplar (în Japonia, țară a cutremurelor, casele erau construite din lemn, de către tâmplari), ceea ce l-a ajutat să descopere metodele, tradițiile și stilul meșteșugarilor japonezi.
„Numai în artă am reușit să mă regăsesc pe mine”, a recunoscut sculptorul în ultimul său an de viață. Mama lui Isamu Noguchi era de un fel artistic și a avut o influență puternică asupra lui. Figura misterioasă și tragică a mamei sale a determinat multe în viața lui, Noguchi știa asta și nu a ascuns-o niciodată. „Cred că sunt o proiecție a imaginației mamei mele … Ea a dintotdeauna și-a dorit să devin artist.”
El i-a îndeplinit dorința, dar după ce mama lui a trecut din viață. În anii de studiu, când mama a încercat să se reîntâlnească cu tatăl ei, Noguchi a petrecut zece ani în Japonia. Aici el a reușit să devină „înțelept”. Urmărea cu atenție modul în care japonezii se atârnă față de materiale și cu ce reverență fac fiecare lucru. Leoni i-a citit mituri grecești și, în același timp, dorea ca el să studieze modul japonezilor de a construi case.
În 1918, când Isam avea 13 ani, mama sa l-a trimis în Indiana, pentru a studia la Iterlaken School, unde exista cultul exercițiilor practice. Acolo Noguchi, un „copil al străzii”, cum se numea el însuși, a primit o educație artistică și a făcut cunoștință cu practicile spirituale. La școală a studiat bronzul italian, unde s-a întâlnit cu Gutzon Borglum, viitorul autor al memorialului celebru Rushmore.
Fiind la Paris, Noguchi s-a alăturat studioului lui Constantin Brâncuși, fiind profund impresionat de viziunea acestuia asupra formelor de bază; Anume acolo Noguchi și-a dezvoltat gustul și înțelegerea esteticii modernee, la care s-a adăugat și elemente din cultura japoneză și dorința de a se afirma. Semnătura lui Noguchi ca sculptor erau încercările sale artistice legate de modelarea pietrii – tăierea, găurirea, șlefuirea și canularea.
Noguchi de-a lungul vieții sa întâlnit cu multe figuri cheie ale secolului XX. A fost foarte mult impresionat de designerul și arhitectul remarcabil Buckminster Fuller, pe care Noguchi l-a numit „un Mesia al Ideilor”.
S-a simțit japonez adevărat, în special, când se afla în SUA. În timpul războiului, s-a oferit ca voluntar să stea într-o tabără de internare unde erau colegi japonezi de-ai săi. Anume acolo a reușit să însușească multe din tehnicile tradiționale japoneze și să devină și mai aproape de compatrioții săi. Înainte de război, Noguchi a mers pe neașteptate să ia un curs pregătitor de medicină la facultatea de medicină a Universității Columbia. Familia sa era împotrivă, categoric, fiindcă, în opinia lor, Isam trebuia să „să devină un zeu”.
Întâlnirea cu Brâncuși: „Am învăţat ce înseamnă onestitatea în sculptură”
Constantin Brâncuși îl învăța pe Noguchi: „Acum e perioada ta să dai tot ce poți mai bun. Și fii sigur că ceea ce-ți reușește este demn”. În anii 1920 – 1930, Noguchi sculpta busturi, testând materiale care aveau să reflecte cel mai mult personalitatea modelelor sale. Mai târziu avea și compoziții abstracte din piatră, care, de asemenea, aveau o plasticitate și o energie unică.
Coloanele infinite
Maestrul din Hobița l-a învăţat pe Noguchi nu doar cum să lucreze, ci și că trebuie întotdeauna să mediteze asupra sculpturii. De la Brâncuși – în al cărui atelier a lucrat cu intermitențe între anii 1927 și 1929 – Noguchi a învățat să sculpteze în piatră, să „surprindă momentul” și să „caute esența”, influența compatriotului nostru dovedindu-se decisivă pentru evoluția viitoare a lui Isamu Noguchi, care a „moștenit” de la maestrul său obsesia pentru coloane infinite. „În ciuda dorinţei mele de a mă îndepărta de Brâncuşi, eram prea plin de el. Este prea periculos să ai un mare maestru, precum Brâncuşi. Problema era cum să fac o coloană fără să fie în maniera lui Brâncuşi. Era foarte greu, dar am reuşit…”, mărturisea mai târziu Noguchi, care a știut să-l asimileze pe Brâncuși în felul său. Nu puțini i-au reproșat însă nipono-americanului că lucrările sale „seamănă prea mult cu Brâncuşi”.
Noguchi gravita întotdeauna spre proiecte interdisciplinare. De exemplu a realizat decorul pentru scenele din producțiile Marthei Graham – una dintre fondatoarele dansului modern american. Împreună cu arhitecții a proiectat grădinile.
Noguchi a intrat în istoria designului secolului XX grație celebrei mese create pentru firma americană Herman Miller. Un alt hit al celebrului japonez au fost sculpturile lui Akari, incredibil de populare și copiate la nesfârșit.
Chiar și proiectele nerealizate ale lui Isamu Noguchi sunt niște istorii despre posibile succese. Tatăl New York-ului modern – arhitectul Robert Moses – a respins proiectul unui teren de joacă pe care Noguchi l-a proiectat pentru sediul ONU. De asemenea, nerealizate au rămas și proiectele sale pentru River Side Park și un proiect creat împreună cu arhitectul Louis Kahn. În lucrările sale, Isamu a combinat abordarea modernistă occidentală cu tehnicile tradiționale ale maeștrilor din China și Japonia. Isamu Noguchi a devenit eroul expozițiilor de artă contemporană Documenta II (1959) și Documenta III (1964) din Kassel. În 1986 a reprezentat arta americană la Bienala Internațională de Artă din Veneția.
Noguchi nu a dorit să rămână în memoria oamenilor doar cu niște proiecte, dar contribuind la conceptul de „înțelegere a vieții”. În 1980, sculptorul creează Fundația Isamu Noguchi, Inc. Din 1981 până în 1985, conduce Muzeul de Grădini Isamu Noguchi. Odată, în timp ce lucra în grădina Noguchi Museum, a spus cu modestie despre sine, câteva cuvinte în japoneză: „Nu am ajuns la nicio concluzie și nu am văzut nici începuturi și nici un sfârșit”.
