Află de la Luminița Zubco cum programul de internship la AB + Partners i-a deschis calea spre cariera de designer.
O pasiune din adolescență s-a transformat în job de vis pentru Luminița Zubco, care în perioada concediului de maternitate, fiind în căutarea unei activități captivante și diferite de tot ce făcuse până atunci, s-a înscris la cursul de design interior Advanced de la DCC School. Profesia pare să i se potrivit mănușă. Curând, curiozitatea și dedicarea de la orele de curs s-au văzut reflectate într-un proiect de design deosebit care i-a oferit posibilitate să facă un program de stagiere în cadrul Biroului de Arhitectură și Design AB + Partners unde în prezent este deja angajată. Află întreaga poveste a Luminiței în interviu.
Cum ai decis să te faci designer? Ce te-a atras la această profesie?
Încă din adolescență am fost atrasă de acest domeniu. Mă uitam cu admirație la toate emisiunile cu această tematică. La fel, mă fascinau mult revistele cu poze frumoase în care case luxoase erau amenajate cu gust. Cred că impulsul și motivația au venit după ce am amenajat două locuințe, inclusiv propriul apartament. Văzând că acest proces și rezultat îmi provoacă o plăcere și satisfacție enormă, am decis să mă înscriu la cursuri de design interior.
Înainte să obții stagierea la Biroul de Arhitectură și Design AB + Partners ai făcut cursul Advanced al Școlii de Design DCC. Cât de relevant și de transformator a fost acesta pentru cariera ta?
Cursurile Școlii mi-au deschis primele uși către această lume, începând cu partea teoretică și terminând cu cea practică. La finalul cursului deja înțelegeam clar cum se efectuează un proiect de design interior de la 0 pâna la implementare.
Cu ce provocări a venit acest curs? Cum le-ai făcut față?
Provocări au fost multe, începând cu partea practică, de a face un releveu exact de pe șantier, după care realizarea proiectului în 3DsMax. Au fost momente când credeam că o să cedez, dar, grație profesorilor care ne încurajau pe mine și pe colegii mei, uite că am încheiat cursul cu succes.
Ce a fost cel mai util sau de impact pentru tine în cadrul cursului? Din ce ai învățat cel mai mult: teorie, practică, softuri, vizite la showroom-uri, proiectul de final?
Toate sunt legate una de alta. Însă partea cea mai interesantă, provocatoare și utilă a fost cea legată de studierea softurilor. Anume această dimensiune m-a ajutat cel mai mult să vizualizez ceea ce gândesc și ceea ce vreau să le propun clienților.
Intuiai că proiectul tău va fi cel câștigător și-ți va oferi șansa de a face stagiere la AB+ Partners sau nu te așteptai? Cu ce emoții ai primit vestea că anume tu vei beneficia de programul de internship la Biroul de Arhitectura și Design AB + Partners?
Nu am intuit acest moment, pentru ca toți colegii de curs erau talentați și aveau șanse să câștige. Toți au muncit mult și au depus efort pentru a obține un rezultat bun. Sigur ca îmi doream mult această oportunitate, dar speram ca proiectul meu măcar să fie în top 3 cele mai bune.
Cum a început perioada de stagiere la AB+Partners? Dacă la curs încă te simțeai studentă, făcând internship într-un birou de arhitectură de rezonanță, ai simțit cu adevărat cum e să fii designer și ce presupune această activitate?
A fost o mare provocare pentru mine, luând în considerare faptul că este cel mai mare și de succes Birou de Arhitectură și Design de interior din Moldova. Am avut unele temeri, dar și dorința de a cunoaște cât mai multe din interiorul acestui birou de creație. Aici învăț în detaliu cum au loc toate procesele de creare a unui proiect de la 0 pâna la cheie.
Cât de coerentă a fost tranziția de la curs la internship? Stagierea a fost ca o prelungire a cursului, o posibilitate de a aplica ceea ce ai învățat sau a venit cu provocări absolut noi?
Bineînțeles, ceea ce am învățat la curs mi-a fost foarte util și am aplicat în practică la stagiere. Doar ca aici sunt unele detalii de care trebuie să ții cont în realizarea unui proiect real. Am primit șansa de a face parte din echipa de lucru a mai multor proiecte reale, ideile mele fiind realizate până la final.
Cât de importantă este pentru un tânăr designer prima sa experiență profesională, cum îi definește aceasta parcursul? Cât de valoroasă a fost pentru cariera ta experiența obținută la AB+Partners?
Prima experiență profesională este extrem de importantă, indiferent de domeniul în care începi. Dacă faci față acestei prime provocări și dacă mai vezi că șeful și colegii te susțin, te încurajează, apoi vezi și rezultate plauzibile, toate acestea la un loc constituie o motivare de a-ți continua cu succes drumul. Și da, sunt foarte încântată de această experiență la AB+Partners. În urma acesteia mi-am reconfirmat că acest job îmi aduce o plăcere enormă, iar asta mă bucură.
Pe lângă instruire și mentorat, cum ai fost sprijinită la AB+Partners să-ți creezi și dezvolți propria viziune, stil de proiectare și amenajare?
Da, uite aici aș vrea sa aduc doar cuvinte de laudă pentru fiecare coleg care face parte din această echipă. Au fost foarte receptivi la toate întrebările și solicitările mele. Și-au împărtășit cu mine experiența pe care au acumulat-o în diferite situații. Datorită lor mi-a fost ușor să obțin rezultate bune.
Care ar fi una dintre cele mai memorabile lecții de care ai avut parte la AB+Partners ?
Toate au fost importante pentru ca în fiecare zi mă confruntam cu situații și provocări noi care m-au ajutat ulterior să creez corect, la nivel profesionist proiecte de succes.
Dar experiența ta la AB+Partners nu s-a încheiat, pentru că după stagiere ai fost angajată în calitate de designer interior în cadrul Biroului. Cum a venit propunerea și cu ce emoții, gânduri ai primit-o?
Propunerea a venit exact la momentul potrivit și a fost o confirmare că fac bine ceea ce fac și, în același timp, o motivație să continui să fac ceea ce-mi place. Știu că am de învățat încă foarte mult, dar sunt fericită că voi putea învăța alături de cei mai buni experți din domeniu.
Încotro se îndreaptă planurile tale de viitor ?
Îmi doresc să devin un designer de succes, un specialist căutat. Ce poate fi mai bun pentru o persoană creativă decât un loc de munca unde să-și poată realiza ideile și valorifica imaginația într-un proiect real.
Ai putea veni cu niște recomandări, încurajări pentru designerii aspiranți care nu știu cum sau de unde să-și înceapă cariera?
Ca în oricare altă profesie, pentru a ajunge la calificări înalte, ai nevoie de câteva lucruri: Dorință, Timp, Experiență. Iar dacă ești o persoană creativă, cu o gândire rațională, la sigur succesul nu o să întârzie să apară. Nu este niciodată târziu să te reprofilezi dacă domeniul în care activezi nu-ți aduce satisfacție. Mult curaj și faceți primul pas, după, restul o să vină de la sine.
Îi dorim Luminiței mult succes și realizări semnificative.
Dacă și tu te vezi în domeniul designului, urmează-ți visul cu curaj. Înscrie-te la următoarea ediție a cursului Advanced, din 3 iunie.