Natalia este una dintre studentele DCC School care a surprins prin talentul și creativitatea ei, dar și prin motivația de a duce la următorul nivel pasiunea pentru design interior. Într-o perioadă în care aparent o femeie are cel mai puțin timp, cea a concediului de îngrijire a copilului, Natalia a găsit resurse pentru un vis din liceu, pe care a ajuns să-l transforme în profesie alături de DCC School. Deși a făcut cursul Online, Natalia a ținut să meargă pe șantier și să viziteze showroom-uri. Despre parcursul ei, află în interviul următor.

 

Cum a apărut pasiunea ta pentru designul de interior?

Cred că a început încă în anii de liceu. Am fost ademenită mereu de tot ceea ce presupune amenajarea unui spațiu, mereu îmi găseam alinare în spatele unei bucăți de hârtie cu creionul  în mână.

De ce ai ales DCC School?

Eram în  căutarea unui curs de design interior și am dat peste hashtag-ul #dreamteam. Așa am aflat de AB+Partners și, ulterior, am cunoscut  și  DCC School. Am fost atât de impresionată de proiectele voastre, încât eram sigură că vreau să învăț anume la DCC School.

Ai optat pentru cursul online. Ce te-a făcut să alegi această opțiune?

Mi-am dorit foarte mult să fac studii cu prezență fizică, însă în acea perioadă mă aflam în concediu de maternitate. În plus, locuiesc departe de Chișinău și nu îmi era comod să mă deplasez zilnic pentru a fi prezentă la ore. Astfel, lam ales cursul online. Dar în același timp, le-am solicitat profesorilor să-mi permită să particip la orele de practică, am mers pe șantier și am vizitat showroom-uri.

În viziunea ta, cât de eficient a fost cursul? Cu ce impresii ai rămas după absolvirea lui?  

Am rămas foarte impresionată de cunoștințele acumulate. Cursul a fost complex, foarte clar și plin de multă informație utilă. Am avut ocazia să cunosc o echipă de profesori receptivi, profesioniști și răbdători. Prin implementarea informației acumulate, am reușit să realizez primul meu proiect și sunt mulțumită de rezultatul final. 

Cu ce provocări a venit Advanced Online? Cum le-ai făcut față?   

Am avut o adevărată provocare cu randările finale. Calculatorul meu avea o capacitate mai slabă, așa că la ultimele secunde de randare se blura textura lemnului în scenă. Până la urmă am găsit o ieșire din situație, dar procesul de lucru a fost mai lent și mi-au ieșit mai puține randări decât mi-am dorit.

Ce a fost cel mai util sau de impact pentru tine în cadrul cursului?

Nu pot pune accent pe ceva anume, deoarece cursul în ansamblu a fost la nivel înalt.

Cum ai reușit să păstrezi un echilibru între rutina ta zilnică și participarea la curs?

Fiind acasă cu cel mic a fost dificil să-mi organizez timpul liber pentru curs, dar pentru că lecțiile au fost înregistrate, am avut posibilitate să îmi realizez proiectul noaptea, având ca avantaj liniștea, concentrare deplină și implicare totală.

După absolvirea cursului Advanced Online, ai reușit să aplici în practică cunoștințele acumulate?

După absolvirea cursului am realizat 3 proiecte: un pub, un salon de frumusețe și un oficiu pentru o companie de construcție. A fost un pic dificil, pentru că m-am confruntat cu proiecte reale, multe detalii de care trebuie să ții cont, provocări noi, însă datorită cunoștințelor acumulate la curs, am reușit cu succes.

Încotro se îndreaptă planurile tale de viitor?

Voi continua să acumulez noi cunoștințe și tehnici pentru a deveni un designer de succes. Îmi doresc să mă pot infiltra în piața internă și externă.

 

Dacă designul de interior e și pasiunea ta, pune-ți cât mai sus în lista de dorințe pentru 2023 împlinirea acestui vis.

Înscrie-te la următoarea ediție a cursului Advanced Online, din 16 ianuarie.

Cosul tau

Niciun produs în coș.