Gio Ponti (18.11.1891 – 16.09.1979) – poet, pictor, arhitect, designer, redactor, prozator – numit nicicum altfel decât părintele designului sau “Godfather of Italian design”. Ca designer, Ponti a lucrat pentru 120 de companii. Ca arhitect a proiectat și construit în 13 țări. Ca redactor, a lansat 560 de ediții a revistei și în fiecare dintre ele avea cel puțin câte un articol. Ca profesor a predat în peste 24 de țări. Și în ritmul tuturor celor enumerate mai sus, găsea timp să dicteze peste 2500 de scrisori, picta și scria poezii.

Se spune că Ponty era foarte norocos și avea o minte foarte ageră. Nu numai el ca și personalitate era complex, dar și proiectele sale, în stil eclectic, îmbinau în ele anotonimii, stiluri contradictorii și idei total opuse. Ponti făcea jocuri de stiluri – toată viața lui n-a încetat să facă jocuri.

I. Istorie și Activitate

Celebrul arhitect și designer italian s-a născut la Milano în 1891. După ce a făcut armata, a fost admis la Institutul Politehnic din Milano și a absolvit cu onoruri. Și-a început cariera în arhitectură lucrând la proiecte de interioare, tipice Italiei din anii 1920, iar cariera în design o începe cu porțelanul și timp de șapte ani, Ponti a fost directorul creativ al fabricii florentine Richard Ginori.

Designul și mai ales designul italian, îi datorează foarte multe lui Gio Ponti. În 1928 lansează celebra revistă „Domus”, care încă și acum rămâne una dintre principalele reviste de specialitate din lume. În 1954 Ponti inițiază Premiul Compasso d’Oro – un Oscar de interior – pentru care în fiecare an se luptă designeri din toată lumea. Ponti a devenit faimos în anii ’50. Pe atunci construia clădiri care deveneau legendare toate în același timp și proiecta zeci de obiecte de interior, multe dintre ele devenind ulterior iconice. Portofoliul arhitectului include vile din diferite părți ale lumii (de la Milano la Caracas, în Venezuela), birourile Alitalia și Fiat, câteva hotele și un centru expozițional din Forlì.

Джо Понти: отец итальянского послевоенного дизайна • Интерьер+Дизайн
Museo del Novecento
Cea mai faimoasă operă arhitecturală care l-a urcat pe Olimpul arhitecturii – Pirelli Tower, Milano, construită în 1956 – primul zgârie-nori italian!

Legendara mașină de Espresso, marca La Pavoni, 1948

Moștenirea care ne-a lăsat-o Ponti designerul este enormă – începând cu lucruri din cotidian până la nivel de artă și filosofie. Spre exemplu, cafenelele din Italia sunt de neconceput fără o mașină de cafea marca La Pavoni, care este inventată de către Ponti. Gresie (marca Ceramica Sant’Agostino a început recent să le producă din nou), mobilă pentru Cassina și Molteni & C, sticlă pentru marca Venini, porțelan Richard Ginori, lămpi Fontana Arte – aceasta este doar o mică listă din lucrările designerului. Ponti a format designul italian de la jumătatea secolului, care acum reînvie și este la modă, așa numindu-l mid-century style.

Produsele Ponti și-au întrecut timpul. Anul trecut, brandul Molteni&C a primit dreptul de a lansa, din nou, în producție modelele sale clasice, în special, scaunele Letizia (model 1956). Bestsellurile Cassinei de-a lungul anilor sunt scaunele Ponti, proiectate de Distex. Întotdeauna opta pentru forme geometrice simple – le considera cele mai elegante. Motivul figurilor geometrice l-a adus și în decorul plăcilor, gresiei, textilelor. Chiar și astăzi lucrările lui Ponti arată surprinzător de moderne, este un design care niciodată nu va fi uitat!

În designul interior, opta pentru forme simple și pe planuri largi. Iar fiecare cameră avea farmecul ei aparte datorită diferitor combinații de culori și desene. În interioare folosea mereu dungile, opta pentru suprafețe puternic saturate, în același timp utilizând lemn, de nuanța mierii. Mobilierul lui Ponti nu numai că facea impresia că este lipsit de greutate, dar chiar așa și era. Linii subțiri și nuanțe saturate – stilul lui Gio Ponti este întotdeauna recunoscut!

Struguri, rodie, spice de grâu și soarele – imprimate pe materialul Estate, creat de Gio Ponti pentru compania italiană Jsa (astăzi Tre80)

Publicând lucrările contemporanilor săi Carlo Molino, Piero Fornasetti, Lucio Fontana, Ponti a integrat designul italian în cultura artei contemporane. El a fost cel care a reușit să ofere designului și ingineriei o greutate intelectuală, altfel designul italian avea toate șansele de a se transforma într-o disciplină pur comercială, ceea ce în esență a și devenit designul în SUA.

Arhitectul întotdeauna insista ca:

— orientarea clădirii să fie corectă/simetrică;

— în fiecare apartament trebuie să existe trei zone: birou, zona de zi și cea de noapte;

— fiecare apartament trebuie să fie completat cu balcon sau terasă;

— spațiile de birou nu ar trebui să fie alături cu camerele din față;

— subsolul trebuie să fie bine izolat și ventilat, iar pereții subsolurilor trebuie să fie tencuiți;

— balcoanele, terasele și ferestrele trebuie luate în considerare ca parte a apartamentului, iar perdelele și ghiveciurile cu flori sunt obligatorii;

— ultimul etaj ar trebui să fie poziționat drept cel mai elită; ar trebui interpretat ca o “vilă de apartament”

— în apartament majoritatea mobilierului trebuie să fie încorporat;

— scara din interior nu trebuie să fie masivă, dar lățimea ei ar trebui să fie suficientă.

II. 7 lecții din opera geniului Gio Ponti

1. Adaugă o notă teatrală

Un admirator pasionat al teatrului și al operei, Gio Ponti împrumută de la aceste arte dragostea pentru iluzie. În „repertoriul” său puteți găsi referiri la neoclasicism și la arta Italiei. Interpretează într-un manieră modernă subiectele clasice și decorează fațadele clădirilor cu frontoane, obeliscuri și figuri alegorice, iar pereții cu picturi iluzorii în stil trompe l’œil, manipulează cu efectele vizuale de perspectivă, folosește tencuieli colorate și vopsește cu îndrăzneală tavanele. Fără îndoială l-au inspirat Vitruvius Pollio, Sebastiano Serlio și Andrea Palladio!

Galerie în apartamentul rectorului universității Paudi, proiectat de Gio Ponti. Interiorul este decorat cu mobila și lămpile create de Ponti, iar fresca este munca artistului Fulvio Pendini.

2. Caută eleganța minimalismului lejer

Căutarea permanentă a senzației de lejeritate a fost veșnicul interes al maestrului. Ponti proiectează casele care-ți amintesc de finețea și eleganța diamantului sau de gingășia aripilor de fluture, precum vila Nemazee din Teheran. El a inventat acoperișul levitativ – ca și cum ar păși peste casă și ar sfida toate legile naturii; tot el vine cu ideea de a combina spații – Ponti combină camera de zi cu sala de mese pentru prima dată în istoria designului italian.

Scaunul Superleggera 699, care cântărește mai puțin de 1,7 kg. Proiectat în 1957 de Gio Ponti, la moment – iarăși în producția fabricii Cassina.
Villa Arreazza, numită și La Diamantine, în Caracas

3. Decorează suprafețele

Pentru Gio Ponti, toate suprafețele din casă – podea, pereți, tavan, uși, mobilier – servesc drept platformă pentru experimente creative. Începe cu fresce neoclasice, iar de-a lungul timpului continuă cu motive geometrice și abstracte; romburile, triunghiurile și dungile adaugă culoare și dau efectul de perspectivă spațiului. Ponti a încercat această tehnică pentru prima dată când lucra ca director de artă al fabricii italiene de porțelan Richard Ginori în 1923, iar de atunci a folosit-o de mai multe ori, în colaborare cu artiștii Fausto Melotti sau Ceramica Joo.

Holul hotelului Parco dei Principi din Roma, decorat cu pietre de ceramică
Schița pentru Una piccola casa ideale („O casă mică și ideală”) – proiect la care Gio Ponti a lucrat împreună cu scriitorul și arhitectul Bernard Rudofsky.

4. Proiectează o scară neobișnuită

Pentru Ponty, scările sunt personajele principale ale casei, iar talentul unui arhitect profesionist se manifestă tocmai în lucrul cu ele. Scările pot schimba complet aspectul casei și, prin urmare, merită o atenție specială. Treptele, balustradele – niciun singur detaliu nu poate fi trecut cu vederea!

Джо Понти: 7 советов итальянского гения (фото 14)
Pentru Vila Planchart Gio Ponti a venit cu o scară de marmură colorată, care seamănă cu un patchwork și arată atmosferic pe fundalul pereților albi.

5. Trăiește arta

Pentru Ponti, arta este principala sursă de viață, de unde și pasiunea sa pentru lucrul handmade. Crează personal mobilierul pentru casele sale și pentru casele clienților săi, proiectează dulapuri din sticlă, rafturi iluminate, rafturi pentru depozitarea și afișarea obiectelor de artă. Câteva dintre ele sunt produse până în prezent de fabrica italiană Molteni & C, ca parte a liniei Héritage, care se actualizează continuu din 2012.

Джо Понти: 7 советов итальянского гения (фото 18)
Raft creat de Gio Ponti, pentru apartamentul său de pe Via Dezza din Milano.

6. Dublează înălțimea

Decizia de a scăpa de tavanul care împarte casa în etaje, va adauga aer spațiului și îți va permite să te bucuri de un peisaj minunat de la al doilea etaj. Gio Ponti utilizează sistemul arhitectului Robert Mallet-Stevens în mai multe proiecte mari, cum ar fi vila post-paladiană Ange Volant din Garche (singurul proiect din Franța de Ponti) și vila Planchart din Caracas.

Джо Понти: 7 советов итальянского гения (фото 21)
Vedere din holul Vilei Planchart din Venezuela.

7. Crează accente cu ajutorul luminii

Lucrul cu lumina – naturală sau artificială – este una dintre principalele metode în activitatea lui Gio Ponti. În cartea sa “Amate l’Architetture. L’Architettura è un cristallo” folosește metafora diamantului ca o formă de perfecțiune, la care, după părerea sa, nu se poate adăuga sau scădea nimic. Pentru el, un diamant hexagonal este un simbol al eleganței, strălucirii și transparenței arhitecturii, care pot fi obținute prin jocul cu lumina. Ponti face ca lumina să se reflecteze în interior prin strălucirea suprafețelor, jocurilor de umbre și „taie” fațadele, precum ai taia cu foarfecele ferestre pe o casă de hârtie.

Джо Понти: 7 советов итальянского гения (фото 25)
Interiorul hotelului Parco dei Principi din Roma (1961 – 1964).

Cosul tau

Niciun produs în coș.