Karim Rashid e omul care a sedus lumea.

Născut la Cairo în 1960, devenit canadian și stabilit în New York, Karim Rashid este creatorul minimalismului senzual – un stil caracterizat de culori multiple, deschise, aprinse, pure, linii curbe și suprafețe netede și lucioase.

Filosofia minimalismului senzual este că obiectele sunt organismele cu care trăim, iar ceea ce contează cu adevărat este confortul.
Minimalismul senzual își propune să ofere omului emoție pozitivă.

Karim Rashid a fost numit „Prințul plasticului”, de vreme ce plasticul se regăsește abundent în creația sa. Ar fi putut fi numit și „Prințul alb-rozului”, de vreme ce cele două culori sunt culorile sale preferate, dar n-a fost să fie.

Dorința mea reală este să văd oamenii trăind în acord cu timpul de astăzi, să participe la lumea contemporană și să se elibereze de nostalgie, tradiții vechi, ritualuri vechi, kitsch și lipsă de sens. Ar trebui să fim conștienți și să ne armonizăm cu această lume în acest moment. Dacă natura umană trebuie să trăiască în trecut – a schimba lumea înseamnă a schimba natura umană” spune Karim Rashid.

Artistul a reușit să surprindă pulsul lumii în schimbare, inclusiv la răspântia dintre secole (produsele V-Cube, V-Ribbon, Oh chair, V-Infinity), oferind publicului doza necesară de lascivitate pentru a-l seduce și a-l atrage în promisiunea hedonică a universului său.

Proiectele de renume ale lui Karim Rashid presupun:

– Design industrial (Oh Chair, Garbo, Bobble, Cadmo, Nambe Butterfly Collection, Kloud Collection, Touch Kitchen);

– Design interior (MyBrickell Condo, Hotel Nhow, Smart-ologic Corian Living, Deutsche Bank Lounge, Fun Factory Munich);

– Design grafic (Anestasia Vodka, Custom Car i40 Art, Bagaje Supernova, Card Citi Simplicity, Semiramis Hotel Branding);

– Diverse (Periuță de dinți Pop, Prizeotel Hamburg-City, PYL Lifestyle Collection, Majik Cafe).

Principiile care sprijină proiectele lui Karim Rashid:

Futurism.
Lumea devine un incubator al progresului tehnologic, conectat la conducta avansului uman și debranșat de la tradiție și ordine.
Lumea creată de Karim Rashid se află în continuă actualizare, ceea ce naște și justifică următorul principiu.

Dinamism.
Lucrurile trebuie înlocuite și adaptate la spiritul vremurilor.
Atunci când în casă vine un obiect nou, unul similar trebuie să dispară pentru a face loc, astfel ajungându-se la un echilibru neaglomerat.

Confort.
Nu materialul dictează calitatea vieții, ci confortul pe care îl oferă acesta, senzația și emoția pe care le generează.

Designul este mai mult decât o ocupație, decât o profesie.
Designul este o emanație a ființei, iar Karim Rashid nu este doar un om, un personaj, un designer. Karim Rashid este o lume, o lume pe ale cărei elemente le poți înțelege chiar din perspectiva unui creator, dacă te înscrii la cursul Advanced.

Cosul tau

Niciun produs în coș.